joi, 19 februarie 2009

Vitruvian Man

Vineri, 13 februarie, la Clubul Țăranului Român a fost concert Byron. Primul concert din 2009 al acestei trupe. Ca de obicei la astfel de evenimente, MȚR-ul a primit multă lume bună, dornică de a simți farmecul live al acestei muzici, unii pentru prima oară, alții deja binecunoscuți.

De ceva timp încoace, Byron au atras de partea lor un partener media important, și anume Nokia. Împreună au pus pe roate Creat De Tine, un loc în care trupa a împărtășit experiențele media din turneul unplugged Acoustic Drama pe de o parte, și în care artiștii au fost încurajați să-și facă cunoscut talentul, oricare ar fi el, de cealaltă parte. S-a ținut și un concurs, iar toți cei care au participat cu creații (printre care m-am numărat și eu) au fost invitați și la concert.

Piesele binecunoscute de pe vechiul album, care au fost fredonate parcă de întreaga sală, au fost înțesate cu piese de pe noul album. Visez și acum la momentele în care o să ascult nu doar în concert acel strigăt de conformare: "Get in liiiiiine, boy!" din piesa Zeitgeist, sau acel refren cântat cu brațele deschise: "Feeeeeel aliiiiiive to the bone!" de pe Vitruvian Man.




Nu aș putea să nu remarc faptul că trecerile dintre piese au fost mult mai plăcute, și concertul a fost mult mai coerent muzical. Mi-ar plăcea tare mult să se continue în această direcție.



Jocul de lumini a fost reușit și, deși uneori cam strident pentru senzorul meu la ISO-1600 (dar asta a fost doar problema mea), a creat niște imagini frumoase.





Ah, da. Tricoul lui 6fingers. De mare efect. Mă rog, nici cadrul ăsta nu se lasă mai prejos:


După jumătatea concertului, a urcat pe scenă câștigătorul concursului Creat De Tine, și anume Cătălin din Brașov. Fotografiile lui au fost imprimate de cei de la Nokia și expuse la MȚR - unele din ele mi s-au părut chiar reușite.


Concertul s-a încheiat apoteotic, nu cu coverul după Noir Desir - Lazy, cum a strigat cineva din public, ci cu piesa obișnuită pentru finalurile concertelor recente: I Don't Want To Entertain You, în care fiecare membru al trupei a participat cu câte un solo. Da, pe bune, și mie mi s-a părut cel mai tare cel al lui Vladi.