joi, 4 februarie 2010

Daniel

Ăsta e printre puținele posturi care nu conțin imagini făcute de mine. Totuși, nu despre mine e vorba, ci despre Daniel. Pe www.danielraduta.ro își spune chiar el povestea, care sună cam așa:

M-am nascut in 1981 intr-o frumoasa zona de deal a Buzaului, unde cresc multe … mere ionatane.

Avantul tineretii m-a adus in Bucuresti, unde am facut Politehnica, facultate ce, suprinzator pentru unii, a avut un impact foarte mare asupra vietii mele: acolo mi-am cunoscut iubirea, multi dintre prietenii actuali si de pe holurile ei am fost recrutat de BitDefender.

Eu si cu Raluca ne-am luat si cu acte-n regula si am reusit sa ne mutam si la casa noastra. Ne-am gandit noi ca va fi cam mare pentru doua persoane, ne-am pus pe treaba si … asteptam un baiat peste putin timp, in martie. Care se dovedeste foarte activ inca de pe acum.

Prieteni multi mi-am facut si la BitDefender, unde am ramas sa ma bucur de atmosfera extraordinara pana prin octombrie anul trecut (2009).

Cand destinul mi-a aplicat o lovitura in plin, care m-a aruncat la podea. Dar n-as vrea in ruptul capului sa stau acolo mai mult de 9 secunde si sa fiu declarat knock-out. Am fost diagnosticat cu leucemie acuta limfoblastica, un fel de cancer al sangelui. Dupa ce am tratat-o cu succes pana acum, medicii au cazut de acord ca cea mai buna optiune pentru mine este un transplant de maduva, operatie care nu se poate efectua in tarisoara noastra draga. Si asa am ajuns acum sa sper ca o sa fiu ajutat sa-mi rotunjesc conturile (foarte subtiri fata de necesar) cu vreo 120.000 – 150.000€ in cel mai scurt timp posibil. Pentru ca da, aceasta procedura de transplant este una foarte costisitoare.

Daniel, un OM pe care am știut întotdeauna că mă pot baza, se bazează și el acum pe mine. Și pe tine.

Ce poți TU să faci? E simplu. Faci asta de fiecare dată când îți plătești factura la curent sau la internet. Deschide-ți site-ul de Online Banking, și fă o tranzacție către unul din conturile astea, deschise la Banca Transilvania:

  • EUR: RO72 BTRL 0640 4201 F027 12XX
  • RON: RO57 BTRL 0640 13HA F027 12XX

Îți ia două minute. Trei minute, că verifici de două ori dacă ai scris bine contul. Da, cei doi de X din coadă așa trebuie să fie. Mai dai un click și gata. Trei minute din viața ta, trei din a mea, trei din a câtor mai mulți oameni se adună și fac împreună o viață de om.

Dacă nu ai Online Banking, sau dacă nu locuiești în România, tot atât timp îți ia. Poți plăti și în contul lui Daniel de Paypal. NU te speria, poți face asta și fără să ai TU cont de Paypal. Trebuie doar să ai un card VISA (nu VISA Electron) sau MasterCard (nu Maestro). Încă nu m-am prins cum să bag aici butonul cu "Donate", dar o să aflu în curând. Până atunci, poți intra chiar tu aici și poți dona:

http://danielraduta.ro/?page_id=109

Dacă ai și un site sau un blog, mai poți face ceva: poți face și tu povestea cunoscută mai departe. Cu un link și câteva cuvinte, sau pur și simplu cu un banner:

danielraduta.ro

Codul HTML pentru banner este:

Uite, chiar și eu am dat acuma copy/paste și am înlocuit banner-ul ăla din dreapta care ducea către profilul meu de LinkedIn, care oricum e complet neinteresant.

Pe site-ul lui Daniel poți afla mult mai multe informații despre el, despre boala lui (eu unul nu știam prea multe despre leucemie), poți vedea documentele cu deciziile medicilor, și, de asemenea, progresul procesului de donare.

Viitorul sună bine!