 |
| Lacul subteran |
Primul concert byron pe anul ăsta. Cu forțe proaspete, în clubul Mojo. Adică fostul Backstage, care s-a rebranduit. Pe bune, nu mai țin minte cum arăta înainte, dar acum mi-a plăcut. Parcă mai mult spațiu, bere albă nefiltrată la bar, tot ce ți-ai putea dori.
Trupa byron s-a alăturat deja sloganului "Începem concertul cât mai aproape de ora scrisă pe afiș", așa că nu s-au lăsat prea mult așteptați, și totul a început în forță:
La tobe, Cristi Mateșan a avut lângă el mascota clubului, atrăgând astfel și mai mult atenția (dacă mai era nevoie).
A demonstrat că se descurcă bine chiar și cu un singur băț:
Ba, cred că s-ar descurca foarte bine și fără niciun băț:
Chiar la final, chiar sub ochii admiratorilor:
... distorsul de la chitara lui Dan a avut probleme. Însă, spectacolul trebuie să meargă înainte, și Dan a împrumutat chitara electrică a lui Costin pentru un 1-man "Lazy":
Nu e ca și cum Costin nu s-ar fi descurcat de minune cu ea. Privirile celor din public sunt elocvente. Și privirea lui Dan ar fi fost, dar e cu spatele:
P.S. Trupa și-a făcut și un blog, în care găsiți istorioare foarte interesante despre drumurile anevoioase de la idee la lucrul sfârșit, și nu numai: www.byronmusic.ro/blog/
We are lost in a maze, got a wrong map, but such a beautiful view ...
On my own, looking for answers, my ideals are growing down ...
I don't want to entertain you, your tuxedo's tight, safe keeping your soul ...
My knees are already shaking, I feel alive to the bone ...
The world was supposed to be just fine ... but the sky's still clear underneath.
Just mixing the ingredients doesn't do the thing. It takes a lot more than that. Something really special:
Joi 14 octombrie, trupa byron a susținut două miniconcerte la metrou, cu o săptămână înaintea lansării noului album, "A Kind of Alchemy". În spiritul nonconformist cu care ne-a obișnuit, trupa a abordat o strategie originală și îndrăzneață pentru promovarea noului produs discografic. Au coborât, la propriu, în underground, și au cântat câte două piese în stațiile de metrou Universitate și Romană.
Puteți vedea și restul fotografiilor din cele două seri de la Clubul Țăranului aici.
O notă personală: concertul acustic mi-a plăcut mult mai mult decât cel de la Palatul Copiilor, chiar și pentru simplul motiv că atmosfera a fost mult mai caldă: artiștii erau în mijlocul mulțimii, publicul era aproape de ei, erau accesibili, aș zice, și nu undeva departe, pe o scenă.
Îmi place Alexandrina Hristov. Are o sensibilitate aparte, pe care o transmite ușor în primul rând prin vocea ei inconfundabilă. Atunci când asculți muzica ei, chiar și dacă nu ești atent și la versuri, trăiești o experiență inedită. Mai lipsea ceva din tabloul pictat de ea în mintea mea: o reprezentație live. Care a avut loc joi, 9 aprilie, în Silver Church.
Am ajuns acolo cam cu 15 minute după ora 9, cea care era anunțată pe afiș. Am fost surprins să găsesc o coadă de aproximativ 20 de metri la intrare. Înauntru nu aveai loc să arunci un ban. Recunosc că nu mă așteptam deloc la o asemenea prezență, și mai mult ca sigur că nici Alexandrina nu se aștepta. Pentru că a pătruns pe scenă destul de emoționată, și a cântat primele două piese cu o voce vizibil afectată de acest lucru. Până la urmă și-a revenit, și totul a fost foarte frumos.
Inițial, la văzul aglomerației, am renunțat la ideea de a mai face fotografii. Mi-am găsit un locșor undeva în public, și am ascultat cuminte, văzând imagini mai mult pe LCD-urile de pe pereți decât direct. Însă atunci când s-a ivit o oportunitate de a surprinde imagini, chiar dintr-o locație foarte bună, nu am refuzat, și am luat contact de foarte aproape cu spectacolul de pe scenă.
A fost un spectacol reușit. Mi-aș dori să o văd mai des pe scenă pe Alexandrina, alături de instrumentiștii ei de excepție, dintre care nu pot să nu îl menționez pe Petrică Ionuțescu (clape, acordeon și trompetă, la care a făcut un solo memorabil).
