În zilele de 21 și 22 noiembrie 2008 a avut loc a 13-a ediție a festivalului Bluzău. Am ajuns cu chiu - cu vai la Buzău, deși eram rupt de oboseală după petrecerea anuală BitDefender, și chiar n-am fost uimit de faptul că s-a întârziat debutul și că nu s-a respectat programul. De data asta, însă, a fost în avantajul meu. M-am uitat puțin în jur și am observat oameni care mi-au marcat copilăria și adolescența: Tolea Poștovei, Florin Artene. De la ei începea muzica bună în Buzău, fie că era la radio Campus sau Media, fie că era la Top T.
În debut au cântat cei de la Platonic. Nicu Patoi la chitară, Berti Barbera la voce și percuție. Excuse me while I kiss the sky ...
Tolea a fost nu doar organizatorul, ci și maestrul de ceremonii al serii, prezentându-i pe cei de la Byron. Aceștia au urcat pe scenă cu puțin trac, parcă:
Emoțiile au fost oarecum firești, deoarece trupa a suferit două schimbări foarte recente:
- Ovidiu Baciu la tobe
- Vladimir Sateanu la bass
Deși acesta e abia al doilea concert în această formulă, totul a decurs foarte bine, cel puțin din punctul meu profan de vedere.
Nu știu cum face, dar 6-fingers reușește de fiecare dată un solo diferit pe "Losing control". Nici acum nu s-a lăsat așteptat.
În sfârșit, a venit și momentul mult-așteptat (cel puțin de mine, ca fotograf) în care Costin Oprea s-a simțit în elementul lui. Jos cu pălăria:
Trebuie să recunosc că mi-a plăcut atât evoluția cât și prezența scenică a celor doi noi membri ai trupei. Mai ales a lui Vladimir, care ... face față unui bass:
Pe lângă schimbările din componență, Byron au venit cu o altă surpriză: o piesă nou-nouță, în primă audiție: "Diggin' a hole". Piesa e promițătoare, și sper să se alăture celorlalte în următoarele concerte.
Ah, și era să uit: Clara, care, din spatele pupitrului (acolo unde ne-a obișnuit cu prezența la fiecare concert de ceva timp încoace), acum participă cu backing-vocal-uri bine-venite pe "Blow up my tears", "Crossroads", "Diggin' a hole", "Losing control" și "The dawn of a drunk bum":
All in all, a fost o repetiție reușită pentru concertul aniversar de pe 30 noiembrie, în care trupa sărbătorește tot pe scenă, acolo unde se simte cel mai bine, doi ani de ființă.
de când aşteptam postul ăsta :D great pics. şi merci şi pt linkul cu albumul picassa :) (noi, noi ;)) )
RăspundețiȘtergereF OK. dar astia cum canta? adica ce fel de muzica? :(
RăspundețiȘtergereIntră pe http://www.myspace.com/byronmusicspace ca să asculți câteva piese și să afli mai mult. Și vino mâine seară (5 decembrie) la ora 22:00 în Lăptărie la concert ;)
RăspundețiȘtergereAaacum am citit de-abia cronica (my bad!)! Bine, Alex! :)
RăspundețiȘtergereBine că n-a văzut-o încă Fly ... :)
RăspundețiȘtergere